PSD şi PNL au trecut la ofensivă... "Nici un proiect de lege iniţiat de Guvern şi/sau cineva de la putere nu va mai trece prin Senat. Cât timp îl tracasează pe Geoană lucrurile vor merge aşa. Aţi văzut că până acum nu a trecut nimic?...", mi-a spus senatorul PSD Olguţa Vasilescu. Şi într-adevăr... azi nici o lege nu a trecut în plenul Senatului. Blocajul este unul total şi se vede mai ales în cazul legilor organice unde trebuie minim 69 de voturi din cele 137 pentru ca o astfel de lege să fie adoptată.
În acest context, la propunerea PNL şi PSD, independenţii au fost izgoniţi din comisiile "bune" :))) Să vedem ce o fi mâine cu discuţiile privind revocarea preşedintelui Senatului...



Luni va fi o zi specială pentru Grupul Independenţilor. În această zi, mai mulţi aleşi ai PSD îşi vor anunţa trecerea la independenţi. Procedura va fi aplicată şi la Camera Deputaţilor şi la Senat. Ca să nu vorbesc în gol vă voi da şi un exemplu de ales al PSD care va cere "transferul" la gruparea condusă de ministrul Apărării. Este vorba de deputatul Viorel Balcan, deputat PSD ales în Colegiul 3 Brăila. Evident că nu va fi singurul şi foarte probabil să fie şi unul sau doi liberali în schemă.
